CS Năvodari a încheiat turul cu o victorie importantă

În cadrul etapei a 7-a din Divizia Națională de Seniori la rugby, (ultima a turului) stadionul „Flacăra” a găzduit sâmbătă, o interesantă partidă între două fruntașe ale clasamentului, CS Năvodari și RC Bârlad.

Meciul a avut două reprize distincte, prima în care oaspeții au fost mai prezenți în joc și au condus la pauză cu 15-6 și cea de-a doua, dominată de dobrogeni, care au reușit în această parte secundă, 19 puncte și s-au impus cu 25-15.

În pauză, antrenorii Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase și-au motivat elevii, le-au oferit cele mai bune indicații și aceștia au încheiat ultimul meci al anului, în fața propriilor suporteri cu o victorie importantă.

Punctele gazdelor au fost reușite de Andrei Ciubotariu – 2 încercări și Nicu Ignea – 4 lp și 1 drop-goal, iar pentru bârlădeni au înscris Laurențiu Andrei – 1 încercare, 1 transformare și 1 lp, Cristian Constantin – eseu.

Evoluția scorului: 3-0, 3-3, 6-3, 6-8, 6-10, 6-15, 11-15, 16-15, 19-15, 22-15, 25-15.

Au arbitrat foarte bine: Răzvan Vasiliu, Victor Ioniță și Nicolae Frățilă, toți din București.

CS Năvodari se află pe locul al doilea cu 24 de puncte, iar în prima partidă din retur, pe 17 martie 2018, va întâlni în deplasare pe CSUAV Arad.

 


V-a fost de folos:

7 votes, 3.57 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu