Ringul instalat pe plaja stațiunii Saturn a găzduit întrecerile Campionatului Național de box pentru juniori.
CS Năvodari a participat cu două sportive, care au avut evoluții foarte bune, fiind medaliate la competiția organizată de Federația Română de Box și Asociația Județeană de Box Constanța.
La categoria 50 de kg, Sezgin Zeynep a reușit victorii pe linie, adjudecându-și medalia de aur și titlul de campioană națională, în timp ce, la categoria 48 de kg, Diana Brînză a obținut medalia de argint, după o decizie controversată a arbitrilor.
Cele două sportive sunt pregătite de antrenorii Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu, care au ținut să mulțumească pentru susținere Primăriei Năvodari și conducerii CS Năvodari.
În afara concursului a boxat și Amalia Niță de la CS Năvodari, care având doar 11 ani nu a putut concura oficial, vârsta minimă fiind de 15 ani.
Surprinzător, tânăra Amalia Niță a reușit să câștige ambele meciuri susținute deși adversarele sale erau mai mari decât ea.
Aur și argint pentru CS Năvodari la Naționalele de box
V-a fost de folos: