Sala Sporturilor din Năvodari va găzdui între 6 și 11 septembrie, cea de-a 21-a ediție a Campionatelor Naționale de box feminin pentru cadete, junioare, tineret și senioare.
În aceeași arenă s-au disputat și Naționalele feminine de anul trecut, iar intrarea spectatorilor va fi gratuită și de această dată.
Competiția este organizată de Clubul Sportiv Năvodari în colaborare cu Federația Română de Box.
Conform regulamentului AIBA, cadetele vor boxa 3 reprize a câte 1,5 min, junioarele 3 reprize x 2 minute, tineret și senioare 3 x 3 minute.
Sportivele clasate pe primul loc vor primi tricouri de campioane, medalii și diplome, iar cele de pe locurile 2 și 3, medalii și diplome.
Antrenorii Ferodin Ablalim și Marcel Jipeanu de la CS Năvodari vor miza pe 13 sportive, dintre care nu vor lipsi medaliatele de luna trecută de la Campionatul European de box pentru cadete din Turcia, Maria Trigos Bucur (argint) și Cristina Telteu (bronz).