Constantin Dinicu: Vom oferi condiții și mai bune de antrenament pentru copiii din Năvodari !

Deși au trecut doar câteva zile din anul 2017 am realizat un scurt interviu cu directorul CS Năvodari, Constantin Dinicu pentru a afla ultimele noutăți.

Reporter: La început de an, vă propun să aruncăm și o scurtă privire asupra anului care tocmai a trecut.

Constantin Dinicu: Sunt foarte mulțumit de rezultatele obținute de sportivii noștri în 2016. Am reușit cu echipele de rugby și fotbal să avem performanțe foarte bune, ele aflându-se în partea superioară a clasamentelor. De asemenea, la kempo, cele peste 300 de medalii câștigate de sportivii noștri ne dau garanția lucrului bine făcut, iar handbalul și boxul se mențin și ele în top.

Reporter: În acest an, veți inaugura încă o bază sportivă la Năvodari.

Constantin Dinicu: Anul 2017 va aduce un teren de fotbal cu gazon sintetic, lângă Sala Sporturilor din Năvodari. Acesta va fi omologat și era absolut necesar, pentru că la Stadionul „Flacăra”, cele două terenuri sunt aglomerate, fiind peste 500 de copii care se antrenează. Sala de box am căutat să o renovăm, iar pentru aceste lucrări și modernizări avem sprijinul Primăriei cu ajutorul Consiliului Local. Îi așteptăm pe copii să vină la sport, să facă mișcare, să aleagă sănătatea și să ia pauză de la tablete și telefoane.
CS Năvodari le oferă cele mai bune variante și îi așteaptă să facă sport !


V-a fost de folos:

4 votes, 3.75 avg. rating

Distribuiți:

csnavodari