CS Năvodari a eliminat divizionara secundă Unirea Constanța din Cupa României

Într-un meci din faza a III-a în Cupa României la fotbal, miercuri seară, CS Năvodari a jucat pe stadionul Flacăra cu divizionara secundă Unirea Constanța.

Formaţia gazdă, antrenată de Constantin Funda şi Florin Adam a avut o evoluţie foarte bună şi a reuşit o surprinzătoare victorie cu 3-1 (1-0).

Golurile învingătorilor (unul mai frumos decât celălalt) au fost realizate de Raimond Fița în minutul 14, Andrei Ciornei în minutul 71 și Adrian Decu în minutul 79, iar pentru Unirea a înscris D. Grigore în minutul 61.

Cu această victorie, CS Năvodari s-a calificat în faza a IV-a din Cupa României, lucru remarcabil pentru o formație din Liga a 4-a, în care toți fotbaliștii joacă după ce termină orele de serviciu.

În primele faze din Cupa României, CS Năvodari a eliminat pe Gloria Albești cu 4-0 și pe Axiopolis Cernavodă cu 3-0 la masa verde (după ce Axiopolis s-a desființat).

CS Năvodari va evolua tot pe teren propriu în faza a IV-a din Cupa României, programată pe 8 septembrie.

 


V-a fost de folos:

2 votes, 5 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu