Într-o partidă restantă din ultima etapă a turului Diviziei Naționale de Seniori la rugby, CS Năvodari a întâlnit duminică pe stadionul propriu formația Bucovina Suceava.
Oaspeții au deschis scorul prin Sabin Crețu, care a transformat o lovitură de pedeapsă, după care, dobrogenii au preluat inițiativa și au condus la pauză cu 17-3.
Diferența s-a făcut pe finalul partidei, când sucevenii au căzut fizic și CS Năvodari a câștigat cu punct bonus, scor 60-3.
Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a reușit 10 încercări, dintre care 5 transformate.
Punctele gazdelor au fost realizate de Ion Cotiujanu – 2 eseuri, Valeriu Chipercean – 2 eseuri, Marian Niță – 2 eseuri, Ion Săcară – 1 eseu, Alexandru Dan – 1 eseu, Ionuț Vătafu – 1 eseu, Vasile Perju – 1 eseu, Mihai Comănici – 4 transformări, Florin Urdea – 1 transformare, iar pentru Bucovina a punctat Sabin Crețu din lovitură de pedeapsă.
Meciul a fost arbitrat de Virgil Ioniță (București), Viorel Bujoreanu (Mangalia), Ionuț Damaschin (Constanța).
Returul DNS va începe pe 4 aprilie 2020, când CS Năvodari va întâlni în deplasare pe CSUAV Arad.