CS Năvodari va juca finala Diviziei Naționale de Seniori

Stadionul „Flacăra” a găzduit sâmbătă, 27 mai, semifinala Diviziei Naționale de Seniori la rugby dintre CS Năvodari și Știința Petroșani.
Formația antrenată de Cristian Husea, Cornel Suciu și Virgil Năstase a câștigat după un joc pe care l-a dominat, mai ales în prima repriză.

Gazdele s-au impus cu 38-24 (28-0), raportul eseurilor fiind 5-4 pentru năvodăreni.

CS Năvodari a punctat prin Marian Niță – 2 eseuri, Nicu Ignea – 1 eseu și 2 transformări, Marius Prodan – 1 eseu, Sebastian Agapie – 1 eseu, Alexandru Trandafir – 3 transformări și o lovitură de pedeapsă.

Campioana en-titre a marcat prin Mirel Popescu – 2 eseuri, Claudiu Popovici – 1 eseu, Marian Năstăsiei – 1 eseu, Florin Tandea – 1 transformare, Alexandru Lupu – 1 transformare. 

Au arbitrat Răzvan Vasiliu, Răzvan Anorocioaei, Victor Ioniță, toți din București.

În finala Diviziei Naționale de Seniori, CS Năvodari va întâlni pe Bucovina Suceava, care în cealaltă semifinală a dispus pe teren propriu de Stejarul Buzău cu 19-12.


V-a fost de folos:

3 votes, 3.33 avg. rating

Distribuiți:

csnavodari