Etapa a doua din Grupa B a Ligii Naționale de Rugby programează sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 11 pe Stadionul Tepro din Iași, meciul dintre formația gazdă, Poli și CS Năvodari.
Etapa trecută, CS Năvodari a dispus pe teren propriu de Grivița București cu 44-37, iar Poli Iași a cedat la București cu Dinamo, scor 0-62.
Antrenorul dobrogenilor, Cristian Husea ne-a declarat: „Plecarea spre Iași va fi vineri dimineață la ora 4. I-am văzut pe cei de la Poli cu Dinamo, și în ciuda scorului am observat multe lucruri bune la ei. Au antrenor un fost jucător de națională, Cosmin Rațiu, sunt omogeni, ei au evoluat și în ediția trecută, fără ca rezultatele să conteze în clasament. Se anunță un meci greu pentru noi, dar mergem la victorie pentru că în această grupă, trebuie să facem minimum 15 puncte.”
Etapa viitoare, sâmbătă, 7 mai, de la ora 11, CS Năvodari va evolua pe stadionul „Flacăra” cu Steaua București, partida urmând să fie transmisă în direct la TVR 1.
În prezent, CS Năvodari se află pe locul al 3-lea al grupei cu 4 puncte, iar Poli Iași ocupă locul al 6-lea, fără niciun punct.