Întrecerile ediției a 7-a din cadrul „Cupei Satori” la șah s-au desfășurat în zilele de 29 februarie și 1 martie în stațiunea Amara.
La acest turneu internațional au participat peste 300 de sportivi din țară și de peste hotare, jucându-se în sistem elvețian pe durata a șase runde.
Competiția s-a desfășurat sub egida Federației Române de Șah și FIDE, iar tinerii șahiști de la CS Năvodari, pregătiți de antrenorul Daniel Panainte au avut evoluții remarcabile.
Cea mai bună prestație cu victorii importante a avut-o Iulia Piștea de la CS Năvodari, câștigătoarea medaliei de bronz în turneul feminin, rezervat categoriei sale de vârstă.
Și-au adjudecat mențiuni într-un turneu cu o participare selectă: Gabriel Sterpu, Eric Bumbul, Ion Radu, Raluca Benczedi, Delia Panfil, Ioana Averiti, Rareș Diaconu, Roberto Pascariu, Adrian Melinte și Sebastian Gasser, toți de la CS Năvodari.