În Sala Sporturilor „Iftimie Ilisei” din Medgidia s-au încheiat duminică, meciurile turneului inaugural al Campionatului Național de handbal feminin, junioare 2 (cu vârste între 14 și 16 ani).
În Seria „C”, echipa CS Năvodari a jucat duminică cu CSM București, formația din Capitală câștigând cu 57-18 (28-9).
Prof. Diandra Adam, antrenoarea tinerelor handbaliste de la CS Năvodari ne-a declarat: „Având în vedere, că fetele sunt la prima competiție oficială, eu sunt mândră de ele și consider, că au avut o comportare onorabilă. Celelalte echipe aveau o perioadă mai mare de pregătire și acest lucru s-a văzut pe teren. Pentru noi este un început, urmează mai multă muncă, antrenamente intense și vor veni și rezultatele bune. Următorul turneu este programat în perioada 12-14 martie și sperăm, ca Federația Română de Handbal, să decidă ca organizarea acestuia să revină clubului nostru în Sala Sporturilor din Năvodari.”