În cadrul etapei a 24-a din Liga a IV-a de fotbal, Gloria Băneasa a dispus pe teren propriu de CS Năvodari cu 2-1.
Gloria Băneasa este echipa care i-a administrat singura înfrângere, liderului clasamentului SSC Farul Constanța.
CS Năvodari se află pe locul al 3-lea cu 58 de puncte, fiind devansată de SSC Farul și Viitorul Fîntînele cu 69 respectiv 59 de puncte.
La juniori, CS Năvodari a învins clar, în deplasare pe Gloria Băneasa cu 4-1.
Formația antrenată de Adrian Manea are un golaveraj de invidiat, 203-37, cu peste 200 de goluri marcate în 24 de meciuri.
CS Năvodari este liderul clasamentului cu 64 de puncte, fiind urmată de Portul Constanța cu 61 de puncte, iar etapa viitoare va întâlni la Năvodari pe Știința Poarta Albă.