Juniorii de la CS Năvodari sunt pe primul loc

Echipa de juniori A1, CS Năvodari are o evoluție remarcabilă în campionatul Ligii a IV-a, unde în cele 14 etape a reușit să obțină 12 victorii, un egal și a pierdut o singură partidă.

Și în ultima etapă, elevii antrenorului Adrian Manea au învins clar, în deplasare pe SSC Farul Constanța cu 7-2, după un meci pe care l-au dominat.

De remarcat, spiritul ofensiv care a fost implementat tinerilor fotbaliști, aceștia reușind în 14 meciuri, să înscrie 131 de goluri.

CS Năvodari este liderul clasamentului cu 37 de puncte, golaveraj 131-22, fiind urmată de Portul Constanța tot cu 37 de puncte, dar golaveraj inferior 74-17 și Viitorul Fîntînele cu 34 de puncte.

Etapa viitoare, CS Năvodari are un meci mai ușor pe teren propriu cu penultima clasată, CS Eforie.


V-a fost de folos:

4 votes, 3.75 avg. rating

Distribuiți:

csnavodari