Premii consistente la turneul de șah “Open Năvodari”

Peste 75 de copii din șapte localități au participat, sâmbătă, la prima ediție a Turneului de șah “Open Năvodari”.

Copiii din Năvodari, Constanța, Mangalia, Slobozia, Călărași, Cumpăna și Medgidia au venit determinați la Centrul de Afaceri să ia premiile puse în joc. Startul turneului a fost dat de primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru și directorul CS Năvodari, Constantin Dinicu, care au făcut o primă mutare de joc demonstrativă.

“Sunt plăcut surprins de participarea numeroasă la prima ediție a Turneului de șah Open Năvodari. Mulțumesc părinților pentru încrederea acordată și îi felicit pe copii pentru alegerea practicării binecunoscutului sport al minții. Mulțumesc, de asemenea, Clubului Sportiv Năvodari și Primăriei Năvodari pentru toată susținerea acordată. Sper ca la următoarea ediție să avem peste 100 de participanți”, a spus antrenorul de șah al CS Năvodari, Daniel Panainte.

Participanții clasați pe locurile I, II și III au primit premii în bani, precum și cupe, medalii, diplome, cărți de șah și pachete cu dulciuri. Totodată, la prima ediție a evenimentului au fost acordate premii surpriză pentru “Cea mai mică participantă” și “Cel mai mic participant”.


V-a fost de folos:

1 votes, 5 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu