Sala Sporturilor din Năvodari a găzduit sâmbătă, întrecerile ediției a 6-a din cadrul „Cupei New K1 Generation”, competiție organizată de Clubul Sportiv Năvodari, sub egida Federației Române de Kempo.
A fost o ediție cu meciuri spectaculoase de kempo, în care s-au pus în joc 20 de centuri, 70 de cupe, medalii și diplome.
Sportivii de la CS Năvodari au fost și de această dată la înălțime, reușind să câstige 10 centuri, jumătate dintre cele puse în joc.
Lotul antrenat de Marcel Jipeanu a fost alcătuit din 35 de sportivi, care au câștigat 33 de meciuri, pierzând doar două.
Merită felicitări toate cluburile participante dar și Primăria orașului Năvodari pentru sprijinul acordat la realizarea acestor rezultate.
Tot în Sala Sporturilor din Năvodari între 6 și 10 septembrie urmează Campionatul Național de box feminin, turneu la care CS Năvodari va participa cu 13 sportive.
V-a fost de folos: