Centrul de Afaceri din Năvodari (aflat lângă Tabăra de copii) va găzdui duminică, 6 iunie, întrecerile unui important turneu de șah, „Năvodari Open” la care și-au anunțat participarea peste 150 de sportivi din toată țara.
De la CS Năvodari unde tinerii sportivi sunt antrenați de Daniel Panainte vor evolua 25 de șahiști.
La ediția inaugurală a turneului sunt trei categorii de concurs: turneu open, juniori sub 14 ani și juniori sub 10 ani.
Ședința tehnică este programată duminică la ora 9,30, meciurile vor începe la ora 10, iar festivitatea de premiere se va desfășura de la ora 15.
Premiile vor fi oferite de Rompetrol Năvodari, taxa de participare este de 50 de lei, iar amănunte se pot obține de la organizator, Daniel Panainte (tel. 0741.117591).