Sala Centrului Sportiv Apollo din București a găzduit duminică, întrecerile Campionatului Național de Semi-Kempo, în organizarea Federației Române de Kempo.
Ca de fiecare dată, tinerii dar talentații sportivi de la CS Năvodari au avut evoluții remarcabile, câștigând 15 medalii, dintre care 6 de aur, 6 de argint și 3 de bronz.
Pentru cei 20 de sportivi, antrenați de Marcel Jipeanu (dintre care jumătate aflați la primul concurs) a fost un concurs dificil, dar așteptările au fost confirmate, pe lângă medalii, fiind și alte cinci clasări pe locul al 5-lea, în apropierea podiumului.
Luna viitoare este programat Campionatul Național de Kempo-K1, competiție la care sportivii de la CS Năvodari sunt printre favoriți la medalii.