Echipa de fotbal CS Năvodari (U19) se află în fața unei duble partide, care îi poate aduce o calificare în finala campionatului național de juniori A1.
În meciul tur din semifinalele competiției, vineri, 16 iunie, de la ora 17, CS Năvodari va întâlni în deplasare pe Viitorul Curița din județul Bacău.
Partida retur se va juca joi, 22 iunie, de la ora 17 pe Stadionul “Flacăra” din Năvodari.
În primele meciuri eliminatorii, CS Năvodari a învins în deplasare pe campioana județului Tulcea, Șoimii Topolog cu 5-1, a câștigat pe teren propriu cu 8-7, după penalty-uri cu CSM Oltenița și în turul al treilea, tot la Năvodari a dispus de Dunărea Giurgiu cu 2-0.
Înaintea meciului de vineri, antrenorul formației noastre, Florin Adam ne-a declarat: “Suntem hotărâți să facem un meci bun și să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv, care să ne permită în retur, să obținem calificarea. Am mare încredere în băieți, că vor face tot ce depinde de ei pentru o performanță istorică în orașul Năvodari. În meciurile de până acum, au arătat că au valoare și cu mult entuziasm și dăruire, pot să ajungă în finala campionatului.”
În cealaltă semifinală se vor întâlni, tot într-o dublă manșă, Speed Academy Pitești (Argeș) și CSM Deva (Hunedoara).