Un antrenor de la CS Năvodari va susține un curs de arbitraj în rugby

Antrenorul echipei de rugby copii și juniori de la CS Năvodari, Robert Diaconescu va susține un curs de arbitraj inițiat de Comisia Centrală de Arbitri din cadrul Federației Române de Rugby.

Robert Diaconescu este arbitru internațional, el conducând numeroase meciuri în campionate din alte țări, dar și în Superligă și DNS.

Începutul de an aduce și primele cursuri de inițiere și specializare în diferite sectoare ale activității rugbystice organizate de Federația Română de Rugby. Sâmbătă, 22 ianuarie, la Năvodari, va avea loc un curs de arbitraj Level 1 în formatul World Rugby inițiat de către Comisia Centrală de Arbitri. Cursul va avea loc la Stadionul Flacăra cu începere de la ora 9, locația putându-se schimba dacă numărul de participanți înscriși va fi mare.

Cei care doresc să se înscrie la acest curs sunt rugați să ia legătura cu reprezentantul zonal al CCA, Robert Diaconescu, care poate fi contactat la numărul de telefon 0744996055. Termenul limită pentru înscrierea la curs este 20 ianuarie 2022.

Cursul este gratuit și va fi susținut de către educatori World Rugby. Cursanții trebuie să parcurgă înainte de a se prezenta la curs Rugby Ready și Legile Jocului, urmând să aibă asupra lor certificatele obținute pentru aceste cursuri.

Este important ca participanții să vină în echipament sportiv și să aibă asupra lor un fluier. Cursul va avea atât o parte teoretică, cât și una practică. La finalul acestuia, participanții vor primi un certificat World Rugby Level 1.

Cursul se va desfășura cu respectarea restricțiilor pandemice aflate în vigoare.


V-a fost de folos:

2 votes, 5 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu