Victorie în deplasare pentru fotbaliștii de la CS Năvodari

În etapa a cincea din turneul de desemnare a campioanei județene din Liga a IV-a de fotbal, marți, CS Năvodari a întâlnit în deplasare pe CS Mihail Kogălniceanu.

Tinerii fotbaliști antrenați de Constantin Funda și Florin Adam au evoluat foarte bine, și-au creat numeroase ocazii și au reușit să câștige cu 3-2 (1-1).

Golurile învingătorilor au fost marcate de Chehaia, Crecan și B. Evdochim.

CS Năvodari a condus cu 3-1, gazdele stabilind scorul final în ultimul minut al partidei.

Antrenorul Constantin Funda a mizat și de această dată pe mulți tineri, care capătă experiența necesară și pot progresa valoric pentru meciurile viitoare.

Etapa viitoare, vineri, 30 aprilie, de la ora 17, CS Năvodari va juca pe Stadionul Flacăra cu CS Eforie.


V-a fost de folos:

3 votes, 5 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu