Victorie pentru CS Năvodari în meciul cu Axiopolis Cernavodă

Stadionul Flacăra a găzduit sâmbătă după-amiază, meciul contând pentru etapa a 27-a din Liga a 4-a de fotbal dintre CS Năvodari și Axiopolis Cernavodă.

După ce la pauză, oaspeții au condus cu 1-0, formația antrenată de Constantin Funda a avut o repriză secundă mult mai bună și a reușit să întoarcă rezultatul, câștigând cu 2-1 prin golurile marcate de Ionuț Chirea în minutul 60 și Robert Ștefan în minutul 88.

Cu această victorie, CS Năvodari se menține pe locul al doilea cu 68 de puncte, iar etapa viiitoare, sâmbătă, 7 mai va evolua tot pe teren propriu cu Știința Acalab Poarta Albă.

În deschidere, partida juniorilor A1 dintre CS Năvodari și Axiopolis Cernavodă s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar mulți dintre titularii gazdelor au fost promovați la echipa de seniori.

Formația juniorilor A1, antrenată de Florin Adam este liderul clasamentului cu 74 de puncte și un golaveraj de invidiat, 169-13.


V-a fost de folos:

1 votes, 5 avg. rating

Distribuiți:

Navodari Clubul Sportiv

Adăugați un comentariu